SULBIMAREA CONTEMPLATIEI

As vrea sa incep cu o vorba din strafundul sufletului meu:
         Cand ajungi la finalul unei carti poti, fie regreta ca ai terminat-o, fie vei rasufla usurat, dupa cum a fost cartea, buna sau rea... Asa ajungem si la finalul vietii imbatraniti frumos sau cocosati de povara chinurilor indurate an de an.
         Dar cine mai trage concluzia asta? A fost frumos, sau bine ca s-a terminat chinul? Inclin sa cred ca tot noi vom face asta, asa cum ni se tot repeta ca va fi ceva si dupa BARIERA.
         Un om este o entitate cu ceva celest inlauntrul sau: sufletul. De ce? Pentru ca in mod obligatoriu VIATA reprezinta ceva imposibil de definit si explicat... viata, in general, dupa parerea mea, si omul in special nu putea aparea conform teoriei EVOLUTIONISTE. Si nici conform teoriei CREATIONISTE.
         VIATA a aparut conform teoriei CREATIONIST-DARWINISTE. Numai asa cred ca se pot acoperi lacunele celor doua teorii luate separat, doar imbinandu-le.
         Ce este omul? O frunza-n bataia furtunii...